Review bicicletă de șosea Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra (2018)
www.review-biciclete.ro
Ajută-ne să creștem, DISTRIBUIE!
Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra (2018)

Review bicicletă de șosea Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra (2018)

Despre modelul CAAD Optimo Disc Tiagra al celor de la Cannondale am mai vorbit și cu altă ocazie, însă de această dată ne vom concentra atenția asupra variantei din 2018, net superioară celei din sezonul anterior. 

De ce spun asta? În primul rând pentru că designul și coloritul sunt ceva mai atractive decât în cazul modelului anterior (însă asta ține, evident, de gusturi) și în al doilea rând pentru că vine echipat cu componente moderne și de calitate.

Primul care atrage atenția este sistemul de frânare. Astfel, dacă modelul anterior, din 2017, avea frâne pe disc mecanice, deși de la Promax, acestea nu erau chiar ceea e trebuia pentru o cursieră, fiind grele și destul de greu de montat și reglat. Din fericire însă, modelul din 2018 vine echipat cu frâne mecanice pe jantă, cu doi pivoți, simplu de montat și întreținut și cu o putere de frânare la fel de mare cu ale celor mecanice, pe disc. 

Acestea fiind spuse, Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra (2018), este o bicicletă de luat în calcul, chiar dacă prețul poate fi ușor prohibitiv pentru unii cicliști amatori. Deși nu depășește 1000 de euro  (în general, o poți găsi la reducere), puțini sunt cei care sunt dispuși să plătească această sumă ”pentru o bicicletă”. Cu totul altă poveste este cu cicliștii profesioniști sau cei care practică acest sport mai mult de 2-3 ori pe sezon, care sunt dispuși să plătească mai mult, însă cu condiția de a primi maximul de calitate și confort la schimb.

Însă hai să vedem mai multe detalii tehnice ale acestui model, pentru a te putea hotărî dacă merită să faci un efort sau nu pentru a o achiziționa.

  •  Cadru

Americanii de la Canondale sunt recunoscuți pentru cadrele din aluminiu pe care le produc, chiar dacă majoritatea producătorilor au renunțat la acest material pentru cursierele de calitate. Însă cadrul din aluminiu al lui Optimo este perfect pentru o cursieră. Este confortabil, aerodinamic și cu o greutate ”optimă”.

Așadar, cadrul SmartForm C2 din aluminiu, este conceput în așa fel încât să te bucuri de o experiență uimitoare de pedalare în timpul cursei. Top-tube-ul pornește ca unul gros, dinspre head tube-ul care este poziționat la un unghi de 73.1 grade și se îngustează spre coadă, pentru a fi în conformitate cu aerodinamica necesară unei cursiere.

Și la acest model, ca și la cel de anul trecut, întâlnim sistemul SAVE, care reprezintă o tehnologie proprie Cannondale. Practic, este un micro-sistem de suspensii. Datorită unor zone specifice de flexare din triunghiul din spate și din furcă, bicicleta poate absorbi mare parte din șocuri și din vibrația dată de șosea, oferindu-ți un control și un confort mai mare.

Tija de șa, ghidonul, pipa și șaua sunt toate creații proprii Cannondale pe sistemul SI (system integration). Cu alte cuvinte, este o abordare holistică a designului bicicletei. Toate componentele, de la cadru, la manetele schimbătoare, cockpit, frâne și transmisie sunt gândite astfel încât să funcționeze ca un întreg, și nu ca piese individuale.

În plus, la capitolul design, Cannondale, la fel ca cei de la Merida, nu dezamăgește niciodată. Bicicleta are un aspect curat și modern, cu cablurile atent trase pe sub țevile cadrului și cu o vopsea verde, lucioasă, care îți ia ochii, însă în sensul bun al expresiei.

  • Șa

Deși șaua a fost criticată de către majoritatea celor care au testat modelul din 2017, aceasta apare și la varianta din 2018. Însă deși este cam moale pentru o cursieră, aceasta nu este chiar atât de rea încât să renunți la bicicletă. În plus, o poți înlocui oricând cu un model care ți se potrivește mai bine.

  • Furca

Furca, la fel ca și la modelul din sezonul trecut, este fixă și fabricată în întregime din fibră de carbon, fapt potrivit pentru o cursieră.

  • Transmisie

Transmisia, 2 x 10, este alcătuită dintr-un angrenaj FSA Omega combinat cu o casetă din segmentul de piață medie, Shimano Tiagra HG500. Acest sistem funcționează foarte bine, este ușor de întreținut și îți oferă ture line, cu schimbări rapide, precise, fără efort, ale vitezelor.

  •  Frâne

Așa cum spuneam și mai sus, sistemul de frânare reprezintă surpriza cu care vine modelul din 2018 al lui Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra. Față de frânele mecanice pe disc cu care era echipat modelul anterior, un sistem greu și destul de complicat de montat și întreținut, frânele pe jantă cu doi pivoți, marcă proprie, folosite anul aceste sunt o adevărată gură de aer proaspăt.

Sistemul este simplu de montat și ușor de întreținut și, în plus, oferă o putere de frânare la fel de bună ca cel anterior. În plus, pentru că are un sistem dublu de prindere, puterea de frânare nu va fi influențată de starea jantei. Singurul dezavantaj ar fi că își mai pierd din eficiență în cazul în care pedalezi pe ploaie sau pe un traseu alunecos.

  • Schimbătoare

Deraioarele sunt, atât pe spate, cât și pe față, Shimano Tiagra, iar maneta schimbător, de asemenea, poartă același nume.

  • Roți

Roțile sunt decente, alcătuite din jante RS 3.0, de 28 inch și anvelope Schwalbe Lugano, de 25 mm lățime. Funcționează bine și oferă o aderență bună, chiar și pe ploaie.

  • Greutate

Greutatea este una ok pentru o cursieră, deși se poate și mai bine. Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra 2018 cântărește 9.62 kg

Concluziile sunt ușor de tras după testarea unei astfel de biciclete. Deși prețul este cam ridicat pentru majoritatea cicliștilor amatori, Optimo 2018 este o bicicletă pe care îți va face plăcere să pedalezi. Este suficient de rigidă, confortabilă și aerodinamică pentru a prinde viteza dorită. Și chiar dacă este un pic cam grea pentru o cursieră de top, este ușor de manevrat și te va duce acolo unde ai nevoie. Dacă vrei să participi la curse însă, te poți orienta către modele mai ușoare sau o poți modifica pe aceasta pentru a ajunge la o greutate cât mai mică.

Una peste alta, Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra 2018 este o bicicletă bună, suficient de rigidă, dar și confortabilă în același timp. Geometria ușor sportivă îți permite ca pe porțiunile de vale să abordezi o poziție mai agresivă, pentru a prinde o viteză mai bună.

Ca minusuri:

  • Cablurile ar fi putut fi trase prin cadru, așa cum se întâmplă de regulă la bicicletele din acest segment de preț.
  • Șaua este confortabilă, însă un pic prea moale pentru o cursieră.

Cu toate acestea, datorită sistemului de frânare îmbunătățit față de sezonul anterior, Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra 2018 este o bicicletă pe care te poți baza și pe care merită să îți dai toate economiile.

Rating

Preț

Cel mai bun preț pentru bicicleta de șosea Cannondale CAAD Optimo Disc Tiagra (2018) poate fi consultat aici.

Lasa un comentariu: